Descrierea categoriei
- Din categoria B1, pentru care poți face școala de șoferi de la 16 ani, fac parte autovehiculele cu trei sau patru roți, având masa proprie de peste 400 kg dar nu mai mare de 550 kg, echipate cu motor cu ardere internă cu capacitate cilindrică mai mare de 45 cm³ sau cu orice alt motor cu o putere echivalentă, ori cu viteză prin construcție mai mare de 50 km/h.
- Dacă un vehicul din categoriile AM, A1 sau B1 ți se potrivește, poți face școala de șoferi de la 16 ani pentru a obține permisul categoria B1 și a conduce un astfel de vehicul, acumulând experiență pentru momentul în care vei putea da și examenul pentru categoria B.
- Viteza maximă admisă este de 90 km/h pe autostrăzi, 80 km/h pe drumurile expres sau pe cele naționale europene (E) și 70 km/h pe celelalte categorii de drumuri. Viteza maximă admisă în afara localităților pentru conducătorii cu mai puțin de un an practică de conducere sau pentru persoanele aflate în pregătire practică este cu 20 km/h mai mică decât viteza maximă admisă pentru categoria din care fac parte autovehiculele conduse.


